Puterea stă în unghii

luni, 16 ianuarie 2012

De-a lungul timpului, am învăţat că mâinile reprezintă cartea noastră de vizită. Interlocutorul nu va acorda niciodată importanţă faptului că porţi un palton Chanel sau o bijuterie cu diamante veritabile, dar va observa imediat cum arată mâinile tale şi, în special, unghiile.

Oja este unul dintre cele mai importante accesorii, dar puţine femei acordă importanţă acestui lucru. Oja roşie, în special, denotă o femeie puternică, o veritabilă "scorpie" (prin "scorpie" se traduce femeia independentă atât financiar, cât şi sentimental, care-şi poate purta singură de grijă).

A fost folosită încă din timpuri străvechi, când era obţinută prin combinarea petalelor zdrobite de trandafiri sau orhidee cu albuş de ou, gelatină şi ceară de albine. Nefertiti îşi vopsea unghiile de la mâini şi de la picioare roşu-rubiniu pentru a simboliza bunăstarea şi poziţia înaltă pe scara socială. Cleopatra prefera un roşu-ruginiu, pictat pe unghii cu ajutorul pensulelor realizate din păr de cămilă.

Şi cum, în zilele noastre, există inclusiv oja permanentă (în toate culorile şi nuanţele), nu cred că e greu să faci impresie bună. 

0 comentarii:

Blog Archive

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP