I'm a shopaholic

Niciodată n-am avut un stil anume de a mă îmbrăca. Am ales haine care se potrivesc cu conformaţia mea, dar am ţinut cont şi de faptul că port mărimea S şi cam tot ce se găseşte prin magazine mi se potriveşte.

Sunt bolnavă după reduceri şi după magazinele de 13 lei. Dacă cauţi, găseşti orice, şi nu se vede preţul. Cred ca e mai important să pui pe tine o ţoală care cade bine, decât una scumpă care stă ca nuca-n perete. Şi cum, în ultimele luni, garderoba mea s-a modificat considerabil, am constatat că uşile şifonierului nu se mai pot închide şi că există riscul să mor sufocată.

Astfel, am conchis că trebuie să scap de lucrurile pe care nu le mai port sau sunt vechi sau, pur şi simplu, nu-mi mai plac. Am strâns suficiente pungi cât să fericesc cel puţin un sat de mărime medie cu sinistraţi. A intervenit totuşi problema că nu am cui să dau atâtea haine, pentru că n-am nicio prietenă cu măsuri similare. Aveam pe podeaua dormitorului circa 11 pungi de Carrefour pline-ochi. M-am gândit să le duc la vreo biserică, dar dacă le aruncă ăia? Mi-ar fi părut rău de investiţia făcută. Să le pun la ghenă, să-şi aleagă vecinele? Nu era niciuna aşa slăbuţă (eu am 50 de kg şi 1,73 m). Le-am suit în maşină (care, de obicei, e încăpătoare, dar devenise brusc infimă) şi le-am dus prietenilor, colegilor, să împartă şi ei în stânga şi-n dreapta. Astfel, circa 20 de pulovere, nenumărate bluze şi bluziţe, 4 sau 5 geci, câteva perechi de blugi, vreo duzină de rochii şi tricouri şi-au găsit noi stăpâni. Însă, de atunci şi până acum, n-a trecut nicio săptămână fără să dau peste câte-o altă chestie de care vreau subit să mă despart.

Şi nicio săptămână fără să fac (măcar) o nouă achiziţie.