Ce ne spunem când nu ne vorbim (by Chris Simion)

vineri, 8 aprilie 2011

"Şase tablouri despre şase variante de-a înşela în cuplu."

Piesa aduce în prim-plan toate situaţiile prin care trece un cuplu în clipa în care iubirea se diluează în comoditate, obişnuinţă, rutină şi plafonare. Ilustrează în imagini toate întâmplările care apar într-o relaţie, mai devreme sau mai târziu. Toate, datorate lipsei de comunicare. Uităm cine am fost, nu ştim cine vom deveni, ne pierdem tot mai mult în fiecare zi şi evoluăm în sensuri diferite. Tranziţia de la "iubire" la "comod", în şase exemple. Cu distribuţia din "Dragostea durează 3 ani" (Cristi Iacob,Ilinca Goia, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob).

"La o persoană, iubim doar ceea ce ne face fericiţi."
"Sfârşitul e de la bun început, numai că noi evităm să îl vedem sau să îl aceptăm."
"Când doi oameni nu se mai înţeleg, trebuie doar să accepte că sunt în relaţia nepotrivită."
"Căzut pe spate la pământ, nu poţi privi decât în sus."
"Suntem liberi, indiferent de situaţie. Nu ne leagă nimic. Nu s-au inventat încă lanţuri pentru suflet."
"Omul devine infidel atunci când nu i se oferă ceea ce are nevoie."
"Sufletul nu este o gumă de mestecat, nu se întinde, nu se rupe şi nu se dă din gură în gură."

0 comentarii:

Blog Archive

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP